Dumnezeu Nu dispare!

 

Nici nu eram abonată la pagina “O mărturie athonită”, dar am primit acest articol în sugestii, probabil fiind promovat, autorul știind mai bine de ce. M-am abonat la pagină ulterior, văzând că există si conținut interesant și cu adevărat duhovnicesc. 

M-a frapat titlul articolului și așa am citit și conținutul. Era vorba despre respectul lui Dumnezeu extrem de evident pe care ar trebui sa și-l arate pentru noi și despre atașamentul lui Dumnezeu bolnav pentru noi. Cum poți să te exprimi așa dacă tu spui că crezi cu adevărat în Dumnezeu? Va recomand sa citiți și sa va mirați.

Dumnezeu nu, El nu dispare pentru ca așa vor unii.

“Dumnezeu ne respectă prea mult pentru a ne ţine „legaţi” de El printr-un ataşament bolnav, printr-o iubire a noastră interesată sau cumpărată, indiferent cum. Ne copleşeşte cu multe daruri, dar, după aceea, ne redă libertatea, ne „slobozeşte”, „dispare” cumva din viaţa noastră.

Acesta este semnul că ne preţuieşte ca persoane, ca parteneri egali de dialog, ca fiinţe ce au dreptul de a oferi (sau nu) iubirea lor altora.

Nu dă semne de „îndepărtare” pentru că nu ne mai iubeşte, ci „pleacă” tocmai pentru că ne iubeşte prea mult şi nu vrea să ne sufoce.

Ne oferă acel „spaţiu de manevră” în care noi să putem opta, să facem alegeri, în deplină libertate, iar nu sub influenţa vreunui dar, oricare ar fi el.”

Deci: Dumnezeu “nu ne respectă prea mult” deoarece suntem creația lui. Cel mult ne iubește, dar nu ne poate respecta nemăsurat, așa cum scrie în articol. Dumnezeu nu vrea să plece, ci noi îl alungăm. Dumnezeu vrea și poate să fie non-stop conectat la fiecare dintre noi. Prezenta lui Dumnezeu nu ar avea cum să ne sufoce, cel mult ne poate copleși, de bucurie. Absența lui Dumnezeu e cea care doare. Dacă Dumnezeu lipește din viețile noastre, înseamnă că e ceva în neregulă cu noi. Dumnezeu ar avea forță să oprească multe rele, dar nu consideră că suntem suficient de valoroși sau de buni pentru efortul Lui. Cum să ne ajute dacă noi nu credem că El poate? EL AR PUTEA ORICE, ca să ne fie clar tuturor. Cu unii vrea, cu alții nu. Aceasta e singura diferență. Ar fi multe de spus, dar mă opresc aici. Dumnezeu e Atașat, dar nu în mod bolnav de niciunul dintre noi cum scrie în articol. Dumnezeu nu poate fi bolnav, noi suntem, când Îl judecăm pentru deciziile lui, pentru aleșii Lui. El știe mai bine de ce unii merită mai multă iubire “sănătoasă” din partea Lui. Dumnezeu nu ne-ar opri să nu mergem în fiecare zi la biserică dacă vrem și dacă simțim nevoia. Dacă acolo ne simțim noi bine, dacă Acolo putem plânge râuri de lacrimi în voie, Dumnezeu ne iubește chiar mai mult. Normal că Dumnezeu iubește mai mult un astfel de om decât un om interesat doar de viața lui și de avuțiile lui și atât. Și nu, nu e vorba că iubește mai mult pe unul decât pe altul, deci e părtinitor. Toți suntem egali în fața Lui, doar modul în care ne trăim viața face diferența.